Depre meseria de îngrijitoare persoane vârstnice – interviu cu doamna Mihaiela-Sorina Ebenspanger

Care crezi că sunt calitățile unei îngrijitoare de seniori? Doamna Mihaiela-Sorina ne-a spus care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă cineva care lucrează ca îngrijitoare de persoane în vârstă. Află mai multe despre experiența dumneaei aici:

Cum ați aflat de Promedica24 și de ce ați ales să lucrați cu noi?

Eu lucrez în Germania de 8 ani și jumătate și în 2019, în decembrie, am găsit pe Facebook o postare de la Promedica24 și mi s-a părut foarte interesant ce am citit. Mi-a plăcut și am ales să trimit datele mele, în speranța că voi fi contactată. Și așa s-a și întâmplat. Chiar mi-a plăcut.

Care a fost prima impresie atunci când ați interacționat cu Promedica24?

Chiar de la început, de la primul telefon, așteptările mele au fost confirmate pozitiv pentru că au fost exact așa cum trebuie să fie dezvoltată relația între salariat și angajator. Doamna Simona de la Reșița, a venit la noi acasă pentru semnarea contractului. Înainte de asta am avut interviu în limba germană. Când am aplicat, am scris că vorbesc germană, dar la interviu s-a văzut cât știu. După un sfert de oră, am primit răspuns, care a fost, de altfel, pozitiv și m-am bucurat foarte mult. Firme am mai văzut, nu e singura, dar dintre toate, din tot ce am văzut și am citit până acum, mie Promedica24 mi s-a părut cea mai ok. De când am început, mi s-au părut foarte corecți. Corecți în sensul că în momentul în care au spus ceva, așa a fost: cazul care mi s-a prezentat, transportul, actele, microbuzul firmei care m-a preluat de la locul unde am ajuns cu autocarul până la caz, salariul. Eu nu am nicio obiecție, din acest punct de vedere este super ok.

De exemplu, când am fost ultima dată la caz, în perioada ianuarie-aprilie, mi-a expirat buletinul, și am colaborat așa bine cu doamna Dalma, coordonatoarea mea, care acum este în concediu de maternitate. Este o femeie super. A fost destul de dificil pentru că am avut nevoie de titlul de călătorie, a trebuit să merg la consulat. Dar am colaborat extraordinar și totul a fost ok și am ajuns cu bine acasă. De apreciat. Chiar a fost wow.

De ce ați ales sa lucrați în domeniul îngrijirii?

De 8 ani jumătate lucrez în domeniu, în Germania. Cu Promedica24 merg din ianuarie 2020 la acest caz. Urmează să merg pentru a patra oară săptămâna viitoare, dar, înainte de asta, am mai avut două cazuri. La prima doamnă la care am mers, care avea 96 de ani, am lucrat aproximativ un an jumătate, din martie 2013. La al doilea caz, am mers patru ani. Cea de-a doua doamnă a murit la 101 ani și 6 luni. Dar ne-am înțeles extraordinar de bine, încă țin legătura cu ambele familii pentru ca ne-am înțeles foarte bine.

Ce v-a determinat să lucrați în acest domeniu?

O caracteristică generală a celor care lucrează cu seniori, nu neapărat în Germania, este că, în primul rând, dau dovadă de bunătate, sensibilitate, empatie. În momentul în care pui suflet în ceea ce faci, celălalt te percepe exact așa cum ești. Dacă le zâmbești, le vorbești frumos, îi înțelegi, este important să-i înțelegi pentru că bătrânii sunt precum copiii, atunci ei simt. E o meserie pe care o consider nobilă, nu oricine poate să facă asta. A doua persoană la care am fost îmi spunea că sunt de admirat că ea nu ar putea să facă ceea ce fac eu. Și totuși, oricât ți-ar fi de greu, nu renunți. E dificil pentru că ei, fiind ca niște copii, se schimb[ de la un minut la altul. Iar o caracteristică a bătrâneții este demența și tu trebuie să știi cum să te cobori la nivelul lor, să ajungi acolo, să le câștigi încrederea, simpatia, să colaborezi pentru că nu lucrezi singur. În momentul în care pui suflet în ceea ce faci, totul este așa cum trebuie să fie.

Pe lângă calitățile enumerate mai sus, mai sunt și altele pe care considerați că trebuie să le aibă o îngrijitoare?

Exact cum am spus, acestea sunt calitățile care țin de suflet și apoi de experiență. Sunt persoane care nu au experiență foarte mare, dar se încadrează foarte bine acolo unde trebuie. Dar, în primul rând, asta este, sufletul. Tu poți să fii foarte bine pregătit profesional, dar să-ți lipsească partea în care pui suflet și aceasta este cea mai importantă.

A fost important să cunoașteți limba germană? V-a ajutat acest lucru?

Extraordinar de mult m-a ajutat. În primul rând, vorbesc ca persoană care a trecut prin asta, este un punct forte când mergi și lucrezi într-o țară străină unde mentalitatea și comportamentul sunt diferite. Lucrezi într-o casă străină, dacă nu știi limba, nu poți să discuți. Majoritatea au nevoie de un tratament medical. De exemplu, doamna la care merg acum va împlini 99 de ani. Ei au o dispoziție precum copiii. Câteodată se supără că i-ai atins sau se lovesc fără să vrea sau se simt rău. Dacă tu nu știi limba cum poți să suni la salvare sau să explici ce s-a întâmplat? Dacă vine medicul, tu trebuie să-i explici ce s-a întâmplat sau cum se simte. La fel legat de alimentație, trebuie să știi ce dietă are, dacă poate mânca anumite alimente, trebuie să mergi la cumpărături. Nici eu nu știu multe lucruri, dar trebuie să știm să vorbim măcar conversațional pentru că nu te pune nimeni să scrii gramatical corect, nu dai examen de limba germană. Dar trebuie să știi să te înțelegi ce este de bază pentru că în momentul în care nu cunoști este atât de greu. Știu din experiența personală. Am citit foarte mult și am învățat foarte mult. Am ajuns să citesc ziarele lor, să fac rebus. La a doua doamnă la care am fost, în fiecare zi veneau vecinele la cafea, la ora două și trebuia sa stau de vorba cu ele. Nu puteai să nu vorbești sau să pleci pentru c[ se supărau. Vorbeam toată ziua cu ea, îmi povestea toată viața ei și atât am povestit că știam toate persoanele din satul ei, deși nu le cunoscusem personal. Depinde de cât este fiecare de receptiv pentru că sunt persoane care vorbesc foarte puțin germană, deși merg de mult timp în Germania la cazuri. Și plus de asta, germana nu este o limbă ușoară.

Cum ați reușit să creați o relație de încredere cu persoanele pe care le-ați îngrijit?

Este o întrebare foarte bună pentru că la primul caz la care am fost, am schimbat o colega. În primele două săptămâni am zis că este extraordinar de greu. Doamna de care mă ocupam era o fire dură și cu copiii, închisă. Pot să zic că mi-am dat examenul cu ea. În următoarele două săptămâni, a început să aibă încredere în mine. Am căutat întotdeauna să o fac să înțeleagă că nu-i vreau răul, că sunt acolo să o ajut. Este de baza să-i arăți că poate avea încredere în tine. Trebuie să știi că nu e întotdeauna ușor pentru că ai și tu momente în care cedezi, dar trebuie să cauți altă soluție. După ce am plecat, după primele 3 luni, atâta a plâns, am crezut că se îmbolnăvește de plâns. A mai făcut așa încă 3 ture. Cât stăteam la ea era super bine. Când am plecat, la a treia tură, a făcut o comoție cerebrală și a orbit complet. A avut o demență foarte agresivă, stătea în pat, trebuia să o hrănesc, să o îmbrac. Medicul a zis că nu mai trăiește mai mult de 3 săptămâni, dar a mai trăit aproape 9 luni. Când a murit, a venit medicul ei și am stat cu acesta cât a verificat-o, aproape o oră, și la final a spus că a fost foarte bine îngrijită. A doua doamnă avea 97 de ani atunci când am mers prima dată la caz și a trăit până la 101 și 6 luni. A fost o femeie așa lucidă și sănătoasă și un om fără urmă de demență și scleroză la vârsta aceasta. A fost uimitor pentru mine.

Felul tău de a fi automat te face plăcut. Am văzut asta aici la caz. Colega mea este poloneză. Și persoana pe care o schimb îți explică ce ai de făcut, unde faci cumpărăturile. Și atunci când am schimbat-o pe colega mea, mi-a zis: cu tine o să mă înțeleg foarte bine. Eu am fost a treia sau a patra persoană la acel caz pentru că celelalte, fie nu știau limba, fie nu se descurcau și au stat o singură dată. Dar eu m-am înțeles foarte bine cu familia. Când primim evaluarea noastră din partea familie, ni le trimite Promedica24 și, de fiecare dată, văd că aceștia scriu doar lucruri de bine, este extraordinar. Mă înțeleg foarte bine, atât cu familia, cât și cu doamna care are demență. Și, chiar dacă are demență, când am plecat ultima dată, mi-am luat la revedere și mi-a zis să vin înapoi. Credeam că nu realizează că plec și am fost foarte surprinsă pentru că până acum nu spusese asta și fusesem de trei ori, plec săptămâna viitoare pentru a patra oară. Chiar m-a impresionat și i-am zis că dacă e totul în regulă, da, mă întorc. Ea are o demență pasivă, nu agresivă, deși uneori nu vrea să facă anumite lucruri și trebuie să știi cum să o iei. Dar m-a impresionat că a apreciat tot ajutorul meu.

Ne puteți povesti un moment frumos de care ați avut parte în experiența dumneavoastră de îngrijitoare?

Prima experiență a fost la primul caz, când o femeie atât de dificilă cum era doamna a plâns când am plecat. Nu vă spun, a fost așa un moment emoționant. Fata ei a spus că nu există, așa ceva nu se poate. Din nou, la a doua a fost în așa fel încât am schimbat pe cineva și persoana respectivă nu a mai vrut să se întoarcă. Și familia mi-a propus să rămân doar eu și să nu mai caute pe altcineva. Și am discutat și cu familia mea și, bineînțeles, cu acordul acesteia, am rămas la caz. Veneam acasă patru săptămâni pe an. Când veneam eu, pe doamna o duceau la azil. Una dintre fetele mele și soțul ei lucrează în Germania și veneau ei la mine. Venea și soțul meu. Familia doamnei a fost foarte înțelegătoare și spuneau că fac parte din familie. Asta m-a impresionat și felul în care au apreciat ei munca mea. Eu am zis că dacă tu ești ok și ai simpatie și ești apreciat pentru ceea ce faci și ceea ce ești, vorba se duce și din familie și mai departe. A doua persoană locuia într-un sătuc și acolo toată lumea se cunoștea și am primit doar cuvinte de apreciere și a însemnat mult că primesc recunoștință și din partea celorlalți cu care nu am direct nimic în comun și totuși apreciază ceea ce fac.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care vi le aduce acest loc de muncă?

Când mă rog, cer să am putere și sănătate să pot să am grijă de omul respectiv. Satisfacția este în momentul în care vezi că omul acela, când îi dai un pahar cu apa sau îl hrănești, când îl ajuți să se ridice, îl îmbraci, îți mulțumește, vezi și simți că este o mulțumire din suflet. Știți cum se zice că ochii sunt oglinda sufletului. Și atunci când vezi că este mulțumit și îți este recunoscător că ai putut să-l ajuți, asta face foarte mult. Mai ales că sunt bătrâni care, pe lângă demența, au și zile mai puțin bune și în acele zile trebuie să-l alinți cu o vorbă bună, cu o mângâiere.

Cum ați reușit să depășiți momentele mai dificile?

Nu este tot timpul ok și nu este tot timpul totul roz, dar am încercat de fiecare dată să depășesc momentele dificile. Uneori mai plângi, te ia dorul de casă, pici și tu în melancolie, ai zile în care nu ești în apele tale și atunci ești puțin mai vulnerabil. Există momente în care simți tu că persoana respectivă a zis ceva care nu ți-a picat bine sau s-a comportat într-un anumit fel și ai senzația că nu e ok, dar treci peste, te aduni. Fiind vorba de o vârstă înaintată, persoanele îngrijite au o dispoziție care de la un minut la celălalt se schimbă, acum sunt bine, acum nu mai sunt și, în momente din astea, nu trebuie sa te panichezi, în sensul că nu te poți pierde. Eu nu pot să zic că mă panichez, dar mă gândesc să nu se întâmple ceva rău.

La cazul la care merg acum, pacienta suferă de o anumită boală și nu are voie să fie resuscitată sau să chemăm salvarea. Trebuie să sunăm familia și aceasta decide ce măsuri luăm. Am avut un episod cu doamna în care a avut o stare de leșin, inconștiență și atunci m-am speriat. Dar am sunat familia doamnei și, în timp ce discutam la telefon, și-a revenit. Dar mi-au zis din start să nu chem salvarea. Și a fost ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Cum vă înțelegeți cu coordonatoarea dumneavoastră și care sunt calitățile acesteia?

Cu coordonatoarea mea de la Reșița, m-am înțeles foarte bine. La fel și cu doamna Dalma care este o femeie extraordinara. Dumneaei m-a ajutat acum cu problema cu cartea de identitate. Ori de cate ori am sunat-o, chiar dacă nu a putut răspunde, m-a sunat înapoi. Știți, s-a creat o legătură între noi. Chiar dacă nu ne-am văzut niciodată, e acolo la suflet, deși nu ne cunoaștem. În momentul în care oamenii sunt lângă tine și te ajută, ajung la sufletul tău. Și doamna Laura cu care am colaborat până acum este foarte ok, este cum să zic, acolo unde trebuie. Știți cum se spune, omul potrivit la locul potrivit.

Ați apelat vreodată la serviciul de asistență 24/24 h?

Nu, nu am avut nevoie. Eu, dacă am o problemă, discut cu coordonatoarea mea. De aceea, este important să ai o relație foarte bună cu aceasta.

A doua oară când am venit, am venit cu microbuzul firmei și majoritatea șoferilor nu cunosc germană. Sunt polonezi și ei cunosc engleza. Doar unul dintre ei știa germană conversațional. Dar a treia oară, am venit cu încă 6 doamne si au fost doi șoferi tineri și nu știau deloc limba germană. Și s-au încurcat pentru că nu cunoșteau drumul. Și toate doamnele și-au sunat coordonatoarele de mai multe ori. Am fost singura ca nu a spus nimic. Ele coborau și șoferii se plângeau la mine. Nici lor nu le este ușor, eu i-am înțeles. Dar vă spun că mi s-a părut super deplasată reacția doamnelor. Sunt zile bune și zile mai puțin bune, dar te înțelegi, zic eu. Există urgențe, poate să se întâmple ceva, să apară o problemă. Dar ca sa faci reclamații că șoferul a încurcat drumul și ajungi mai târziu, mi se pare prea mult. Asta nu ține de coordonatoare și asta nu înseamnă că te încrâncenezi așa. Poate s-a comis o greșeală.

Ce sfat le-ați da persoanelor care doresc să lucreze în domeniul îngrijirii de seniori?

Mesajul meu pentru toate persoanele care doresc să lucreze, este să le placă, în primul rând, ceea ce fac. Eu personal îmi iubesc meseria, vă spun din toata inima. Este un serviciu și trebuie să pui suflet, empatie, iubire, dragoste, blândețe, afinitate. Tot ce vrei. Dacă o faci doar pentru bani, mai bine nu o faci. Pentru că un om te simte cum ești. Mi s-a întâmplat de exemplu să merg la cumpărături și când stăteam la rând, i-am zâmbit unui bebeluș și a început să râdă și el, deși eu aveam mască și mi se vedeau doar ochii. Dar copilul a simțit. Mama lui a rămas foarte uimită de ce tare râdea.

Acesta este sfatul meu, să meargă dacă le place. Dacă nu-ți place, nici nu reziști și nici nu poți să faci asta. Aceasta este părerea mea personală. Cel mai important este să-ți iubești meseria. Dacă ești profesor și copiii abia așteaptă să se termine ora, nu este bine. La fel e și în acest domeniu. Pentru că nu este ușor să lucrezi cu oamenii. Și nu este simplu pentru că fiecare om are propria personalitate și propriul caracter și un singur om trebuie sa se plieze fiecărei persoane.