Fondul Financiar al Angajatului
[vc_row][vc_column][vc_column_text]Conform Legii despre Fondul Financiar al Angajatului din data de 4 octombrie 2018 (M.O. din 2018 alin.2215 cu modificările ulterioare), Grupul Promedica24 va implementa programul Fondul Financiar al Angajatului, numit mai departe FFA.
[/vc_column_text][vc_column_text]Actualizare din 08.10.2019
De ce implementăm FFA?
Implementarea programului FFA este obligatorie pentru companii mari (care angajează peste 250 de persoane), pentru companii medii (între 50 și 249 de angajați), precum și pentru întreprinderi mici (între 20 și 49 de angajați). Astfel, este obligatorie și pentru compania noastră. La baza acestui program stă ideea de a economisi pe termen lung fonduri de care participantul FFA se va putea folosi în special în perioada pensionării.
Cine aderă la acest program?
La FFA aderă în mod automat angajații și prestatorii companiei care sunt supuși deducerii obligatorie a contribuțiilor pentru asigurări sociale de pensii și care la data de 1 iulie 2019 nu au împlinit vârsta de 55 de ani. Cei cu vârsta cuprinsă între 55 și 69 de ani pot adera în mod benevol. Vă încurajăm să vă familiarizați cu cele mai importante informații legate de acest program.
Cum se plătesc contribuțiile?
În cadrul FFA contribuțiile transferate în contul dumneavoastră individual provin din trei surse: contribuția proprie calculată în baza unei anumite valori procentuale (2% din baza de calcul al contribuțiilor), contribuția angajatorului (1,5% din baza de calcul al contribuțiilor), precum și subvențiile de la stat care includ contribuția de bun-venit (250 zł) și contribuțiile anuale (240 zł). Fondurile acumulate vor fi investite de specialiștii Nationale-Nederalanden DFE Nasze Jutro în așa fel, încât valoarea lor să crească în timp. Participantul poate declara plata contribuțiilor suplimentare, în valoare maximă de 2% a remunerației. De asemenea, în cazul situației descrise la art. 27 alin. 2 al Legii despre FFA, participantul poate reduce valoarea contribuției obligatorie până la 0,5% a remunerației..
De când se vor deduce din remunerație contribuțiile pentru FFA?
Primele contribuții ale angajaților și ale prestatorilor noștri vor fi deduse în data de 12 noiembrie 2019. Astfel, începând cu această dată remunerația persoanelor care nu au împlinit 55 de ani și nu s-au retras din FFA, precum și a celor care au împlinit 55 de ani și au aderat la FFA, va fi redusă cu valoarea corespunzătoare a contribuției FFA.
Când se poate retrage/adera la FFA?
Persoanele care nu au împlinit vârsta de 70 de ani pot adera la acest program în orice moment. De asemenea, participanții se pot retrage în orice moment. Persoanele care au împlinit 55 de ani nu trebuie să depună declarația de retragere, deoarece conform legii nici nu au aderat la FFA.
Legea stabilește ce tip de informații trebuie să conțină declarația privind retragerea de la FFA. Declarația trebuie transmisă angajatorului în original, iar acesta va soluționa solicitarea de retragere. Retragerea sau aderarea (în cazul persoanelor de peste 55 de ani) la FFA este posibilă doar prin transmiterea unei declarații corespunzătoare în original la Centrala companiei (adresa: Aleje Jerozolimskie 94, Warszawa). Mai jos găsiți linkul către declarația privind retragerea de la FFA, respectiv declarația privind aderarea la FFA. În ziua în care originalul declarației ajunge la angajator, angajații împuterniciți ai departamentului de plăți confirmă preluarea documentului prin semnătură. Data la care angajatorul a primit declarația va constitui data de aderare/retragere de la FFA.
Atenție! Formularele trebuie completate cu litere majuscule și introduceți numele complet al companiei, de exemplu, PROMEDICA24 STAFF EU SP. Z O. O. SP.K sau PROMEDICA24 CARE TEAM DE SP. Z O. O. SP.K sau PROMEDICA CARE SP. Z o.o. sau SENIOR24 DE SP. Z O. O. SP.K sau CARE UK24 DE SP. Z O. O. SP. K.*sau PROMEDICA24 Care EU SP. Z O. O. SP. K.* sau PROMEDICA24 EU SP. Z O. O. SP. K.*
* companii adăugate la 18.06.2020
Prelucrarea datelor cu caracter personal în legătură cu FFA
Îndeplinirea obligațiilor legate de Fondurile Financiare ale Angajaților duce cu sine prelucrarea datelor cu caracter personale ale angajaților. Mai multe detalii puteți găsi aici – informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal în legătură cu FFA.[/vc_column_text][vc_toggle title=”Mai multe informații despre procesarea datelor PPK:”]Administratorul datelor cu caracter personal este Angajatorul sau Beneficiarul dumneavoastră.
Datele dumneavoastră personale vor fi prelucrate cu scopul participării la Fodnurile Financiare ale Angajaților. Comunicarea datelor este necesară pentru realizarea obligațiilor legate de Fodnurile Financiare ale Angajaților.
Bazele legale pentru prelucrarea datelor sunt:
- necesitatea de prelucrare legată de realizarea obligațiilor legale care îi revin Administratorului, impuse de Legea din 4 octombrie 2018 privind fondurile financiare ale angajaților, precum și de acte normative;
- necesitatea de prelucrare legată de interesele legitime ale Administratorului care constă în eventuala determinare, înaintare și soluționare a pretențiilor, precum și în apărarea împotriva reclamațiilor în fața instanțelor judecătorești sau în fața altor autorități de stat competente în fondurile financiare ale angajaților.
Acces la datele dumneavoastră, într-o măsură corespunzătoare, vor avea angajați împuterniciți ai Administratorului, respectiv instituția financiară care administrează fondurile financiare ale angajaților în cadrul companiei Administratorului.
Datele cu carater personal vor fi stocate pe perioada de timp necesară realizării obligațiilor impuse de Legea privind fondurile financiare ale angajaților, precum și până la expirarea termenului-limită pentru înaintarea pretențiilor legate de fondurile financiare ale angajaților.
Aveți dreptul la:
- solicitarea accesului la datele cu caracter personal, rectificarea, ștergerea sau limitarea acestora, precum și dreptul de a vă opune prelucrării și transferului de date;
- depunerea plângerii privind prelucrarea datelor dumneavoastră personale către Președintele Agenției de Protecție a Datelor Personale.
Pentru a dobândi mai multe informații, precum și a adresa solicitări legate de prelucrarea datelor cu caracter personal de către Administrator, puteți contacta Inspectorul responsabil cu prelucrarea datelor la adresa e-mail: daneosobowe@promedica24.pl,sau sau la numărul de telefon: +40316302347.
Datele dumneavoastră nu vor fi utilizate pentru profilarea sau luarea deciziilor automate.[/vc_toggle][vc_empty_space][vc_column_text]Unde găsiți mai multe informații despre FFA?
Informăm că implementarea programului FFA în cadrul Grupului Promedica24 nu este o inițiativă internă a companiei Promedica24, ci aplicarea Legii în vigoare. In cazul in care aveți întrebari, vă rugăm să vă faceți cunoscuți cu informația de pe site-ul oficial: https://www.mojeppk.pl/. Site-ul a fost creat de către Polski Fundus Rozwoju SA și reprezintă unica sursă veridică de informare cu privire la FFA.
De asemenea, mai multe informații pot fi găsite pe site-ul partenerului nostru – Nationale Nederlanden DFE Nasze Jutro, accesând linkul de mai jos. Site-ul menționat conține un calculator care permite să estimați beneficiile posibile prin participarea la program.
www.przewodnikppk.pl sau la numerele de telefon: 801203040, +48 22 541 77 57
Dacă aveți întrebări, ne puteți contacta la numărul: +40316302347.
Materiale pentru descărcat: pliante[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row disable_element=”yes”][vc_column][vc_column_text]
Actualizare din 21.08.2019
Vă informăm că votarea candidaților pentru reprezentarea angajaților în alegerea instituției financiare care să administreze Fondurile Financiare ale Angajaților s-a încheiat. Mai jos se află lista candidaților aleși pentru reprezentanți. Vă mulțumim pentru voturile date, iar pe reprezentanții aleși îi felicităm.
Promedica24 Care Team DE sp. z o.o. sp.k
- Monika Antonowicz
Promedica24 Staff EU sp. Z o.o. sp.k (angajații și prestatorii care lucrează la birourile angajatorului)
- Anna Arciszewska
Promedica24 Staff EU sp. Z o.o. sp.k (personalul de îngrijire)
- Maria Salamonowska
- Urszula Politowska
Promedica Care sp. Z o.o.
- Paulina Milak
Senior24 DE sp. Z o.o. sp.k
- Agnieszka Stańczyk-Krynicka
- Sylwia Bubeła
Actualizare din 14.08.2019
Stimată doamnă/Stimate domnule,
Vă informăm că votarea candidaților pentru reprezentarea angajaților în alegerea instituției financiare care să administreze Fondurile Financiare ale Angajaților se va încheia în data de 19-08-2019. Vă invităm să participați la votare prin intermediul chestionarului care vă va fi trimis prin SMS sau e-mail. Rezultatele votării se vor face cunoscute până la data de 22-08-2019.
Actualizare din 12.08.2019
Stimată doamnă/Stimate domn,
Mai jos vă facem cunoscută lista persoanelor care și-au exprimat dorința de a candida pentru reprezentarea angajaților în alegerea instituției financiare care să administreze Fondurile Financiare ale Angajaților. Votarea candidaților se va desfășura în perioada 14-08-2019 – 16-08-2019. Vă invităm să participați la votare prin intermediul chestionarului care vă va fi trimis prin SMS sau e-mail. Rezultatele votării se vor face cunoscute până la data de 22-08-2019.
Promedica24 Staff EU sp. Z o.o. sp.k (personalul de îngrijire)
- Barbara Nikończuk
- Dorota Smolarczyk
- Maria Salomonowska
- Urszula Politowska
Informații din 12.08.2019
Fondul Financiar al Angajatului este o modalitate nouă de a face economii pe termen lung, iar resursele financiare acumulate prin acest program pot fi utilizate după încheierea activității pe piața muncii. Banii acumulați în cadrul acestui program vor proveni din 3 surse: contribuția angajatului, contribuția angajatorului, precum și subvențiile din partea statului. Programul FFA va cuprinde toate persoanele care contribuie la asigurări sociale – persoanele anagajate cu contract de muncă sau contract de prestări servicii. Fondurile acumulate în cadrul programului FFA sunt o proprietate privată a angajatului.
Ce trebuie să știți despre FFA?
- Aderarea la FFA este una automată pentru cei cu vârstă cuprinsă între 18 și 54 de ani. Începând cu vârstă de 55 de ani, trebuie depusă o declarație privind aderarea la acest program.
- Implicarea în FFA este una voluntară, prin urmare puteți renunța la participare în acest program.
- Valoarea contribuțiilor transferate în fondul individual constituie 3,5% din remunerația dvs. (1,5% provenind de la angajator, 2% de la angajat), plus subvenția corespunzătoare din partea statului.
- Banii acumulați în fondul individual sunt proprietatea dvs.
Etapele implementării programului în cadrul Grupului Promedica24:
- Selectarea angajaților care vor reprezenta întregul colectiv în alegerea instituției financiare care va deservi FFA din Grupul Promedica24.
- Reprezentanții vor fi selectați în conformitate cu prevederile
- Modalitatea de a selecta reprezentanții:
- Depunerea declarației cu privire la candidare. Cei care vor să candideze trebuie să trimită un e-mail conform prevederilor din Regulament. Anunțarea despre candidare se poate face în intervalul de 3 zile lucrătoare de la data obținerii informației în această privință prin e-mail sau SMS.
- Votarea candidaților. Lista candidaților va putea fi consultată la chestionarul de votare electronic, iar votarea poate fi efectuată în decursul a 3 zile lucrătoare de la data obținerii chestionarului.
- Publicarea rezultatelor votării pe pagina www.promedica24.ro în termen de 5 zile lucrătoare după finalizarea votării.
- Consultarea cu reprezentanții selectați cu privire la ofertele instituțiilor financiare care deservesc FFA.
- Selectarea instituției financiare.
- Desfășurarea campaniei de informare adresate angajaților.
Informăm că implementarea programului FFA în cadrul Grupului Promedica24 nu este o inițiativă internă a companiei Promedica24, ci aplicarea Legii în vigoare. In cazul in care aveți întrebari, vă rugăm să vă faceți cunoscuți cu informația de pe site-ul oficial https://www.mojeppk.pl/. Site-ul a fost creat de către Polski Fundus Rozwoju SA și reprezintă unica sursă veridică de informare cu privire la FFA.
Vă mulțumim pentru familiarizarea cu informațiile de mai sus și vă invităm să participați la votarea reprezentanților.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]