Îngrijirea la domiciliu VS Îngrijirea în azilurile de bătrâni

O persoană în vârstă, mai ales dacă suferă de probleme de sănătate grave, are nevoie de multă grijă și atenție. Membrii familiei acesteia nu pot să-i ofere mereu grija necesară din diverse motive: pentru că nu au pregătirea necesară asumării rolului de îngrijitor, locuiesc la o distanță considerabilă de vârstnic sau au deja prea multe responsabilități și prea puțin timp la dispoziție. Chiar dacă nu pot avea personal grijă de părinții lor, ei apelează la servicii de îngrijire de specialitate și se implică foarte mult în proces.

Când este vorba de îngrijirea seniorilor există două variante și anume: îngrijirea la domiciliu cu ajutorul unei persoane pregătite corespunzător sau îngrijirea în azilurile de bătrâni.

Atât azilurile de stat, cât și cele particulare pot fi o alegere bună atunci când familia seniorului caută un mediu în care cel din urmă poate primi îngrijirea necesară. Alegerea revine celor în grija căruia se află vârstnicul.

În azilurile de bătrâni vârstnicii pot cunoaște persoane de aceeași etate, cu aceleași preferințe și hobby-uri. De multe ori se organizează activități de grup unde toată lumea poate participa și socializa.

În această ultimă etapă a vieții oamenii caută sensul propriei existențe și trec printr-o criză declanșată de incapacitatea de a mai realiza lucrurile așa cum o făceau în tinerețe. În aziluri, vârstnicii sunt îndemnați să facă diverse activități care să le accentueze sentimentul de autonomie, își continuă vechile pasiuni și scapă de rutina cu care erau obișnuiți atunci când erau singuri.

Azilurile de bătrâni au personal specializat în îngrijirea bătrânilor, aceștia din urmă putând beneficia de consultații de specialitate și tratamente potrivite afecțiunilor de care suferă. Ele sunt o soluție bună mai ales în cazul vârstnicilor care au grave probleme de sănătate și au nevoie de monitorizare 24/24.

Dat fiind faptul că în aceeași locație există mai mulți pacienți, personalul responsabil de îngrijirea lor poate să nu facă față cerințelor individuale ale acestora. Vârstnicii se pot simți astfel neimportanți, iar depresia lor se poate accentua.

Dacă familia vârstnicului a fost cea care a ales această variantă de îngrijire, acesta poate crede că cei dragi lui s-au săturat de el și că l-au abandonat. Deși există vârstnici conștienți de faptul că familiile lor au propria viață, sentimentul de respingere este oricum resimțit.

Mutarea în sine provoacă stres. Schimbarea domiciliului poate cauza teama de viitor, vârstnicii resimțind-o ca fiind certitudinea că viața este pe sfârșite. Fiind înrădăcinate în mediul lor, persoanele în etate sunt atașate de locul în care au trăit până atunci, această schimbare atrăgând după sine și pierderea sentimentului de siguranță.

Deși există anumite criterii după care o astfel de instituție funcționează, numărul mare de persoane existente sub același acoperiș pune uneori sub semnul întrebării dreptul la intimitate. Există situații în care personalul sau alți pacienți se folosesc de bunurile personale ale vârstnicilor sau chiar le sustrag.

Azilurile de bătrâni pot fi localizate la o distanță destul de mare față de vechiul domiciliu al seniorului sau de familia acestuia astfel că, între acesta și cei dragi lui se poate crea o ruptură. Vârstnicul are nevoie și de persoane din vechea lui viață, oameni care să îi amintească cine a fost și este încă.

Îngrijirea acordată de către un profesionist în propria locuință este poate cea mai bună alegere pentru un vârstnic. O îngrijitoare îl ajută să alunge singurătatea și îi oferă sentimentul de siguranță dorit.

Spre deosebire de îngrijirea în azil, vârstnicul care beneficiază de grija unei îngrijitoare se simte mai protejat și mai important. Atenția îngrijitoarei este focalizată doar pe pacient, între cele două părți construindu-se o relație de prietenie bazată pe respect și înțelegere.

Relațiile sociale sunt deosebit de importante pentru sănătatea seniorului. Atât prietenii acestuia, cât și familia îl pot vizita ori de câte ori este nevoie, fără respectarea unui program de vizită și fără a exista senzația de disconfort.

În azilurile de bătrâni, datorită numărului mare de persoane, crește riscul îmbolnăvirii pacientului. Atâta timp cât acesta este îngrijit la domiciliu, acest risc este aproape inexistent deoarece îngrijitoarea este responsabilă și are grijă să nu infecteze pacientul.

În îndeplinirea atribuțiilor sale, îngrijitoarea trebuie să depășească uneori granițele sferei intime. Acest fapt nu înseamnă însă că vârstnicul nu are dreptul la intimitate. Îngrijitoarea nu are permisiunea să îi deschidă corespondența și nu poate folosi lucrurile personale ale pacientului decât cu acordul acestuia (dacă starea de sănătate permite) sau a familiei lui.

Obiectele și spațiile familiare au un impact pozitiv asupra memoriei seniorului. Lipsa lor poate cauza probleme de adaptare la noul mediu (vârstnicii memorează mai greu, au probleme de adaptare).

Vârstnicul ar trebui să se implice în activități care să îi consolideze încrederea în sine și să îi întărească sentimentul de independență. Una dintre sarcinile îngrijitoarei la domiciliu este de a-i crea un program de activități și de a se asigura că pacientul socializează suficient și face lucruri plăcute.

Îngrijirea la domiciliu presupune ca o persoană străină să vină în mediul în care vârstnicul trăiește și de aceea există cazuri în care acesta poate simți un grad ridicat de disconfort datorat schimbării. Dacă îngrijitoarea este prietenoasă cu pacientul și comunică eficient cu acesta, acest dezavantaj al îngrijirii la domiciliu poate să dispară ușor.